DOAMNE-DOAMNE

Dan Coman s-a născut la 5 februarie 2000 în localitatea Moisei, judeţul MM. Atunci s-a însurat, şi-a schimbat numele, a devenit poet ( „cu puteri nu prea mari dar cu inimă falnică”)- şi de-atunci pînă azi a făcut un copil, a scris două cărţi, le-a publicat, a lăsat-o baltă cu scrisul şi s-a dedat întru-totul predării educaţiei antreprenoriale la Liceul Sportiv din Bistriţa. Cam atît.

Aceste poeme sunt mai vechi decît cîrtiţa şi mai bătrîne decît ghinga. Ele au fost scrise acum mai bine de şase ani, pe cînd autorul lor purta alt nume ( mult, mult mai sugestiv pentru forţele sale poetice)- şi sunt publicate acum, fără nici o noimă.

duminica venea printre altele o domnişoară înaltă şi bine făcută
îmi ronţăia părul vroia să-mi intre cu gura în cap
( de o vreme avea nevoie capul meu de încă o gură)
îi trăgeam palme peste pisica roşcată care i se încolăcise la gît

o numeam larisa

avea o voce de soprană neo-zeelandeză
îi spuneam „ e ceva nefiresc în cîntecele tale” şi iar o loveam peste pisică
domnişoara larisa chicotea
„ cîntă-mi tare-tare” îi spuneam şi ea îmi cînta tare-tare
pisica vroia să se ascundă îi intrase pe jumătate în gît
mieuna de-acolo

toată faţa îmi devenise lipicioasă din cauza efortului
cînd am privit-o în cele din urmă am rămas uimit
se sugrumase în părul meu creţ
blana pisicii îi era extrem de roasă
am sărutat-o între buze şi acolo am rămas
ne sufocam împreună
„ larisa larisa!” îi strigam direct în gît
„ miau-miau!” făcea gîtul său
„la dracu larisa la dracu!”

ajunsesem cu tot capul în capul ei
într-adevăr era cald şi frumos
şi deja încă vreo zece bărbaţi se ghemuiseră cu totul acolo
şi îi şopteau lucruri înduioşătoare

noaptea mergeam la spital pentru o analiză mai clară a corpului
îmi duceam şi prietenii dar se ascundeau mereu
se strecurau pe după perdele şi imitau glasurile isterice ale asistentelor

treceam însă de toate obstacolele ajungeam la microscopul galben

era acolo o doamnă tristă înnopta mereu sub microscop
puteam s-o privim nestingheriţi ( nu strica o ocheadă)
ne îmbrînceam la vederea laptelui matern
erau musculiţe în spuma acestuia ( nu ne miram avea şi isteria uneltele ei)

ştiam că doamna suferă din cauza unei nutri la coapsă
era splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lînă neprelucrată

ne îndrăgosteam pe rînd la miezul nopţii eram cu toţii copleşiţi
unul dintre prieteni s-a aşezat lîngă dînsa şi a jignit-o

o asistentă ne-a văzut şi-a început să sufle într-o trompetă
era o fată urîţică din moldova o săsoaică
avea şi ea nevoile ei am ajutat-o cum am putut
era însă de nemulţumit
vroia musai acolo sub microscop
nu mai aveam substanţe dar am îmbrîncit-o
cu ochiul lipit de microscopul galben am văzut crescîndu-i fulgerător celulita

era noapte era luni insistenţele ei mă emoţionau
n-am avut ce face m-am aplecat şi am jignit-o

fata din moldova părea încîntată şuiera ca un tren

nu ştim nimic despre ceilalţi ceea ce dă multă îndemînare faptelor noastre.

cînd bem bem din pumni apoi facem cu pumnii
tot soiul de corpuleţe din corpurile noastre
le întindem imediat la uscat pe dulap
(unele cresc)

marţea inundăm sufrageria vecinilor pentru a ne putea bălăci în voie picioarele
preparăm otrăvuri fine în vederea unui somn prelungit
o bîrfim pe domnişoara lenuţa

cînd se coc cireşele nu ne mai săturăm cărînd gîndăcei în miezul acestora
avem un cireş lîngă frigider
urc pe creanga cea mai subţire şi meşteresc cîte ceva la corp
ceva feminin probabil

uneori primim semnale multicolore le descifrăm printr-o sticlă afumată
dintre toate numai frica e albă şi moale

uneori am vrea şi noi să stăm liniştiţi singuri tolăniţi pe moviliţa din sufragerie
am vrea şi noi să lăsăm puii de cârtiţă să alerge în neştire peste iarba din hol
am putea lua prânzul ascunşi de gândaci în cuptorul de la aragaz
(vai de ar afla toate astea mama ne-ar cumpăra umbrele roşii pentru obraji
şi-ar unge cu iaurt vorbele pentru a ne intra mai cu poftă în cap)
dar ştiţi cum e vine câte o domnişoară înaltă cu nume de floare să zicem narcisa
şi atunci trebuie să ne îndrăgim casa
îi arătam farfuriile de lemn pe care am pus macriş proaspăt
o îndemnăm să facă salturi graţioase peste saltelele din sufragerie
dar ea se plimbă prin dormitor şi hainele i se veştejesc
de-ar fi cu mine un bărbat cât de bădăran – zice - i-aş strânge picioarele cu
pleoapele astea false
atâtea aş face cu viclenia lui înnăscută încât ar suspina vulpile trupului
de-ar fi cu mine un bărbat cât de violent mi-aş mototoli singură
chipul în cada plină cu apă fierbinte ---
atunci pe deasupra moviliţelor din sufragerie se aprind focuri înalte
noi fierbem la ele laptele liliachiu îl punem în căuşul palmelor
şi o pocnim pentru vorbele triste

a venit un bărbat numele lui era cam pioneresc dar îi spunem cu toţii Cuceritorul
în taină i-am arătat apartamentul în taină i-am vorbit despre dana harpa
( aveam o voce de cîntăreţ flamenco)

locuiam la bistritz deasupra mării ( la un kilometru şi jumătate sub noi
peştele nostru atît de mărunt)

aveam pregătite zeci de femei gata să se sacrifice
dar Cuceritorul era obosit şi
oboseala îi mărise într-atît ochii încît vedea amănunte care nouă ne scăpau

i-am pus la dispoziţie sufrageria aveam acolo un pat bun şi aveam acolo
o scrumieră cît un urs ( jumătate era plină e drept
şi animalele tutunului nu încetau să se jignească)

Cuceritorul avea lipită de gură o gură de fetiţă insomniacă
dar nu şi-a îngăduit nici o clipă s-o folosească
vroia doar să se odihnească aşa că l-am întins cu mare gijă pe pat
şi l-am acoperit iute cu încă vreo douăsprezece paturi

apoi am chemat-o pe dana harpa (asta făcea tot ce-i spuneam)
am hotărît că-i musai să se ascundă să se pocească să-şi taie cît de repede mîinile.

seara a nins.( marea a rămas nemişcată şi
pe fundul ei peştele nostru creştea simţitor)

cînd am intrat în dormitor pentru a închide ferestrele
am văzut-o pe dana cum în faţa oglinzii
încerca să-şi atingă cu limba sînii umflaţi

în după-amiezele acestea înalţ cerculeţe de fum deasupra capului
ba chiar jumătate din trup mi-l înalţ deasupra capului.
stau în fotoliu şi mă privesc: mâinile mele lungi. mâinile mele splendide.

vine magdalena înconjurată de cei zece căţei rosii ai săi
şi înconjurată de cele zece miresme ale sale
pe furiş vine magdalena dinaintea mea
şi se strecoară dintr-o rochie decoltată în alta.
din vârful buzelor direct în cerul gurii îmi ţâşneşte numele ei.

imediat trupul tot mi-l înalţ deasupra capului.

mai apoi vine seara
şi magdalena din rochii decoltate în rochii din ce în ce mai decoltate
(zece căţei roşii mişună acum prin capul meu
şi zece căţei roşii latră la numele magdalenei).

stau în fotoliu.
e noapte şi magdalena cu rochia galbenă acoperindu-i numai gleznele
se strecoară în propriile-i braţe şi se tăvăleşte prin aşternut
şi eu cu mâinile mele lungi cu mâinile mele splendide
îmi înalţ trupul mult deasupra capului
şi-l izbesc cu putere de podea

nici noaptea nu mă lasă ghinga dintre braţele ei ci
strîngîndu-mă cu putere între încheieturi
mă întoarce neîncetat dintr-o parte într-alta.
( numai cînd tresare în somn trupul meu se desprinde de ea
şi pluteşte aşa aproape două secunde )

noaptea ghinga doarme buştean şi fumează ţigară după ţigară.
uneori deschid ochii şi îmi pîndesc trupul la jarul acesta
dar noaptea umbra îmi îngheaţă în trup şi mişcă prin el
ca un urs şi-l face să scîrţîie.

toată noaptea ghinga fumează şi mă ţine strîns între încheieturi
şi mă întoarce dintr-o parte într-alta.
din cînd în cînd trag şi eu cîte un fum din ţigările ei şi-atunci
lungă şi dreaptă ca o cizmă de lux respiraţia îi ţăşneşte iute la aer.

ghinga nu ştie dar după miezul nopţii tavanul coboară ca o burtă de cal
şi se freacă şi se scarpină de genele mele.

ghinga doar dimineaţa zîmbeşte şi ghinga doar dimineaţa
îşi înfăşoară cămaşa de noapte în jurul burţii şi
mă aruncă scurt la aproape un metru deasupra ei

şi eu în nici două secunde căzînd peste ea de cîteva ori
şi făcînd-o să ţiuie.

în vreme ce doamna brigitte visează
la colţul buzelor sale încep să apară focuri dintre cele mai scurte
şi eu trebuie să mă grăbesc să alunec fără zgomot dintre braţele ei
să mă aşez în patru labe şi să macin cafeaua cu genunchii
să pun repede-repede apa la fiert

uneori însă nimeresc cu ibricul într-una din nările ei triste
şi-atunci toată cafeaua dă pe dinafară

trebuie să fiu atent şi încă mai iute decît un iepure speriat
căci visele ei sunt scurte doar cît să umplu două-trei ceşti

îmi aprind apoi ţigara şi privesc ciuperca albastră cum creşte la capătul lumii

aici la bistriţa sunt un om liniştit ( numai de nu ar veni neamurile ei
să trebuiască să le fac semne să trebuiască să-i încurajez)

la amiază se trezeşte şi doamna brigitte şi tocmai din vîrful patului
începe să-mi mişte trupul şi să-l urmărească şi să urle la el

( sub una din rochiile sale mişcă necontenit un delfin trist
nimeni însă nu-l bănuieşte mînuind burticica aceea de gală
şi nimeni nu-l vede sărbătorind mirosul rar al genunchilor ei )

şi trec zilele cu nemiluita şi eu doar seara tîrziu
mă lungesc între braţele ei ca un animal fără blană
şi încep să fumez şi-mi feliez cafeluţa şi exersez strania mea admiraţie